Domnul urăște mândria
Și nu Îi place aroganța.
El vrea să îți dea tăria,
Ca să poți lupta cu firea,
Fiindcă asta ți-e menirea,
Să îți mântuiești viața.

Că de nu strunești mândria
Cu smerenie deplină,
Se prea poate veșnicia
Să nu fie-n cer cu-aceia
Ce-L slujesc smeriți aicea
Și-L așteaptă ca să vină.

Cei smeriți au înțelepciune,
Cunosc calea către cer.
Ei n-or rămâne de rușine,
Căci trăiesc în fapte bune.
Fug mereu de stricăciune
Și-L slujesc curați pe El.

Mândria duce la pieire,
Nu te-nalță-n slavă.
N-ajungi la neprihănire,
Nu ești gata de răpire
La a lui Isus venire,
Ci vei fi epavă.

Duhul celui îngâmfat
Merge spre cădere.
Foarte greu e-a fi salvat,
Și mai greu de ajutat,
Fiindcă-i tare-nfumurat
Și-n păcat el piere.

Decât cu cei mândri la pradă,
Mai bine cu cei umili muncind.
Cei mândri nu au ochi să vadă,
Nu au inimă să creadă,
Tot mereu ei cer dovadă
Și se pierd cârtind.

Mândria te coboară-n jos,
Nu-ți dă aripi ca să zbori,
Nu te-nalță-nspre Hristos,
Înspre cerul glorios
Unde totu-i prea frumos,
Sus mai sus de nori.

Doamne, ajută-ne să fim:
Blânzi, smeriți întotdeauna!
Numai Ție să-Ți slujim
Pe pământ cât mai trăim
Și de la Tine să primim
Sus în cer cununa.
Amin.
(2019)